Parcul

 

 
 





 








    Ma plimb cu tine, de mana,
    Si-aptept sa-mi spui o minciuna
    Sau macar o gluma buna
    Pentru-a rade impreuna

    Mergem pe-o alee gri
    Ca si cum am fi copii
    Ne privim putin ciudat
    Sunt putin...putin crispat
 
    Am uitat sa-ti spun ceva
    Ceva trist si omenesc
    Anume ca te iubesc.
    Dar nu-ti zic,doar ma opresc..

    Parcul tremura usor
    si geme ca un om stingher
    Cred ca-i lipseste ceva
    Stiu...ca este dragostea.

    Se zbuciuma cu ardoare
    Ne priveste si il doare
    Acum urla si mai tare
    Si simte usor ca moare...

    Zbuciumul devine planset
    Si plansetul ne-infioara
    Lacrimile devin ploaie,
    O ploaia rece greoaie.

    Plansetul trist zbiara intruna
    Cerul parca e de foc
    Soarele incet apune
    Peste noi doi, peste tot...

    Frigul acum ne-incorjoara,
    Ma tii-n brate tot mai strans
    Zeci de fruze argintii
    Se lovesc si zboara-n sus.

    Parcul urla tremurand
    "De ce eu trist si singur,
    Si vad zeci de mii ca voi
    Calcandu-ma pe picioare
    Si pe umerii mai goi?
    De ce eu si nu voi doi?"