M-am saturat sa intalnesc,
Diverse chipuri amare,
Prefer o masca zambitoare,
Din culori calde, nu reci.
As vrea sa fie sculptata,
Pe un mesteacan pictata,
Cu forme retunde de fete,
Nu prea scrise, nu prea sterse.
Sa folosim zeci de palete,
Peste-ale mastii triste fete
S-acoperim tot timpul gol
Prin straluciri de staniol.
Sa-nabusim si sentimente
Si trairi, remarci, momente,
Sa ne-ascundem sub un voal,
Colorat, frumos, bizar.
Sunt mii de chipuri pe o fata
Ce nu le vede nimeni
Si zeci de picaturi de roua
Ce le simt doar eu
Deci pana cand sa port o masca?
Viata nu-i o piesa proasta…
Cu cortina vesnic trasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu